Sari la conținut
sustin-judecatoria-rupea

Parlamentarii de Braşov, indiferent de culoarea politică, vor acelaşi lucru - menţinerea în funcţiune a judecătoriei din Rupea. Pe lista Ministerului de Justiţie se află 30 de astfel de instituţii din ţară care riscă să fie desfiinţate. Judecătoria din Rupea a mai fost o dată salvată în 2010, când ministrul PDL Cătălin Predoiu a făcut o listă similară. Aleşii braşoveni susţin că judecătoria de la Rupea este necesară în acea zonă din mai multe considerente, şi avertizează că oamenii din regiune vor protesta vehement împotriva acestei hotărâri, în cazul în carea va fi aplicată.
Rând pe rând, aleşii braşoveni fac interpelări în parlamentul României în favoarea menţinerii judecătoriei de la Rupea. „Nu se poate transfera un al patrulea judecător la această instanţă, în rest, toate celelate criterii sunt îndeplinite. De exemplu, numărul de dosare este dublu la Rupea faţă de Judecătoria din Întorsura Buzăului, propusă pentru desfiinţare, apoi criteriul geografic este îndeplinit, există 37.000 de locuitori arondaţi” a declarat  Mihai Donţu, deputat PNL.
Clădirea în care funcţionează judecătoria din Râşnov aparţine Ministerului de Justiţie şi, mai mult decât atât, în 2008 a suferit o serie de renovări.

Comentarii

Ultimă oră