Ştirea a explodat în media, coincidenţă, chiar cînd Daniel Morar îşi prezenta bilanţul său triumfalist la DNA: a fugit Sima! Instant, o grămadă de personaje influente din lumea politică şi economică, dar şi din protipendada social-artistică, au simţit ceva de genul unei cărămizi între ochi. A fugit Sima cu bănuţii lor, multe zeci de milioane de euro? Sau le-a tocat mai întîi banii şi apoi a şters-o?
În oricare situaţie, respectivii au pierdut sume uriaşe. Între fraieriţi, din ce s-a aflat pînă acum, nume sonore: Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, Puiu Popoviciu, miliardar, Cătălin Predoiu, fost ministru al justiţiei, creatoarea de modă Irina Schroter şi cîţi alţii.
Cine e Cristian Sima? Un personaj dubios, guraliv şi fanfaron. Bănuit că ar fi fost informator al securităţii. Cu afaceri şi în zona media (Hotnews), de care făcea mare caz, dar mai ales pe piaţa de capital (şef al Bursei Sibiu).
De altfel, păgubiţii de care vorbeam erau clienţi ai casei sale de brokeraj, WBS Holding, un off-shore cu sediul în British Virgin Islands. Un “guru al finanţelor”, cum îl considerau mai ales cei care i-au devenit clienţi, nelipsit la emisiuni de tot felul pe televiziuni “prietene”, gen B1Tv, unde dădea “linia”, dar şi o eficientă trompetă a propagandei băsiste.
Interesant: înainte de a vinde tot ce avea şi de a dispărea în neant, Sima a divorţat rapid! Gentleman, mno… Şi nişte întrebări de om naiv: cum de s-au lăsat prostiţi să-i lase banii pe mînă acestui dubios nişte unii care, altfel, făceau figuri de inşi cu mintea bine mobilată? Le-a luat Dumnezeu minţile, în faţa unei îmbogăţiri rapide promise de “talentatul” domn Sima? Zău aşa: Dăianu? Predoiu?