Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, recunoaște că nu l-a cunoscut pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, și dă vina pe „o regretabilă confuzie”.
Joi seara, la Digi24, președintele ALDE declarase că Andrei Ursu i-a fost student și că îi împărtășise „cu mare frică” tragedia prin care trecea familia sa.
Andrei Ursu neagă însă că l-a cunoscut vreodată pe Călin Popescu Tăriceanu și că i-a fost vreodată student. Mai mult, l-a acuzat pe politician de minciună intenționat construită, cu scopul de a dezinforma și spune că e o „manevră politicianistă dezgustătoare”.
„Știam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu care a murit în închisoare - știți toată istoria - mi-a fost chiar student și la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtășească, mie și încă unui coleg de-al meu, cu mare frică, pentru că era... se temea că acest lucru ar putea să aibă consecințe asupra lui, urmă să-și pregătească examenul de diplomă...”, a spus Călin Popescu Tăriceanu în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24.
Într-o scrisoare trimisă ca reacție la această declarație, fiul disidentului anticomunist arăta că „nu e plauzibil că pe domnul Tăriceanu îl înșală memoria. Aceste lucruri nu se uită și cu atât mai puțin pot fi construite "din greșeală", printr-o festă a unor amintiri în derivă. Este evident că domnul Tăriceanu a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică. El dorește să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident. Se erijează nu doar într-un profesor al meu (care n-avea cum să fie), dar - printr-o insalubră manevră oportunistă - chiar într-un apropiat al meu, deosebit de intim, în care aș fi avut atâta încredere, încât să-i fi confiat informații despre soarta tatălui mei ucis de Securitate!”, acuză fiul disidentului anticomunist.
„Mi se pare un lucru îngrozitor. Nu mi-a venit să cred cu ce aplumb a făcut această afirmație care îmi dă de gândit, chiar e de speriat, cum poate să mintă cu atâta nonșalanță și convingere. Nu mi-a fost niciodată profesor. E ceva strigător la cer. Încearcă să-și crească în acest fel credibilitatea la public, să creadă ca acest om avea legături cu disidenții”, a spus apoi Andrei Ursu într-o intervenție la Digi24.
Totuși, spune șeful ALDE, eroarea pe care a făcut-o „nu merită, cred eu, reproșuri atât de tăioase”.
„Vă reamintesc că am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazăr tocmai pentru că am considerat că un om angrenat în prigonirea opozanților regimului comunist, precum a fost și tatăl dvs., nu își are locul într-o funcție publică de asemenea nivel. Am refuzat, din același motiv, să merg la discuțiile cu președintele României de la Cotroceni”, a continuat el.
„Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate această bătălie, nu văd ce capital politic aș fi putut obține doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de "manevre insalubre" înseamnă a crede că eu aș fi mizat total și nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiți o minciună abjectă, că nu aș fi luat în calcul nicio clipă o reacție a dvs. mai mult decât firească de dezmințire, ceea ce s-a și produs, de fapt. Chiar credeți că aș fi putut fi atât de naiv?”, a mai scris Tăriceanu.
Scrisoarea integrală a lui Călin Popescu Tăriceanu:
Domnule Andrei Ursu,
Am citit cu surprindere și amărăciune scrisoarea dumneavoastră. Vreau, înainte de toate, să îmi prezint cele mai oneste scuze, pentru că aveți dreptate, nu am avut onoarea de a ne cunoaște vreodată.
Pierderea mea, aș spune.
Nu am avut nicio clipă, așa cum mă acuzați, intenția de a mă "asocia în mod abject" cu drama tatălui dumneavostră ori să exploatez politic sau în orice alt fel această situație. Pur și simplu, am făcut o regretabilă confuzie, de care m-am convins nu după scrisoarea dvs, ci doar după ce l-am sunat pe Gheorghe Rusu, colegul meu de catedră de la aceea vreme - șef de lucrări, dr. ing., invocat în emisiunea de la Digi 24. Abia el mi-a explicat, având, poate, o memorie mai bună, că e vorba de un alt student, un băiat înalt, mi-a spus, subțirel și brunet care trăia și el o dramă oarecum similară. Ca el, ca dvs, au mai fost, poate, destui în acele vremuri.
În orice caz, e probabil că această nedorită suprapunere de situații s-a produs în mintea mea și din cauza faptului că în facultatea de construcții, unde eram asistent în acea perioadă, cazul tatălui dvs. era intens comentat, în surdină, desigur, pentru că inginerul Gheorghe Ursu era un inginer „de-al nostru" și mai erau încă profesori care îl cunoscuseră ca student.
Un psiholog ar spune, poate, că pe fondul scuturării de comunism, am vrut să cred asta, mai mult decât am crezut în fapt. Am trăit câteva decenii, deci, ferm convins că l-am avut student pe fiul lui Gheorghe Ursu când, de fapt, fusese vorba de altcineva.
Încă o dată, îmi prezint scuzele cele mai sincere pentru această eroare umană. O eroare care nu merită, cred eu, reproșuri atât de tăioase din partea dvs. Vă reamintesc că am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazăr tocmai pentru că am considerat că un om angrenat în prigonirea opozanților regimului comunist, precum a fost și tatăl dvs., nu își are locul într-o funcție publică de asemenea nivel. Am refuzat, din același motiv, să merg la discuțiile cu președintele României de la Cotroceni.
Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate această bătălie, nu văd ce capital politic aș fi putut obține doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de "manevre insalubre" înseamnă a crede că eu aș fi mizat total și nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiți o minciună abjectă, că nu aș fi luat în calcul nicio clipă o reacție a dvs. mai mult decât firească de dezmințire, ceea ce s-a și produs, de fapt. Chiar credeți că aș fi putut fi atât de naiv?
Spuneți că am făcut asta urmărind "interese de moment". În realitate, privind în jur cu uimire și tristețe, încep să cred exact contrariul: că lupta în care m-am angrenat pentru demiterea fostului procuror de la Aiud seamănă cu a lui Don Quijote cu morile de vânt și că mi-am pus în cap mai mulți decât mi-am adus aproape.
În orice caz, marii "anticomuniști" ai patriei, cu a lor tăcere complice, sunt o cauză sigur pierdută pentru mine.
Dle. Ursu, închei prin a vă da, încă o dată, asigurările mele cele mai sincere că nu am urmărit nicio clipă vreun demers politicianist care să se bazeze pe suferințele unui om, mai ales ale unuia precum tatăl dvs. Nu văd cum ar fi servit asta cauzei mele, lupta mea cu sistemul paralel și nelegal de putere în care actualul Procuror General, cel pe care chiar dvs. l-ați criticat aspru în aceste zile pentru modul jenant în care a instrumentat dosarul Revoluției, este mai mult decât o simplă rotiță.
Și eu, ca și dvs., împărtășim aceleași principii, cred, măcar în atitudinea față de comunism și suntem la fel de revoltați față de cazul domnului Augustin Lazăr. Păcat, aș spune, că nu aceeași opinie față de prigonitorul de disidenți o au și alți membri ai Fundației "Gheorghe Ursu", pe care ați înființat-o cu mulți ani în urmă, ori alți intelectuali care și-au manifestat, cândva, revolta față de mușamalizarea dosarului Ursu de către conjurația procurori-servicii-poliție-judecători, dar azi se întrec a-l preamări și premia pe Augustin Lazăr, "tatăl" deținuților de la Aiud. Ori, pur și simplu, tac din gură, dar cine tace, se știe, consimte!
Cu deosebită considerație, al dvs Călin Popescu-Tăriceanu
București, 12 aprilie, 2019
