Telecabina de la Bâlea Lac este în continuare defectă, echipele de intervenţie lucrând, astăzi, la remedierea defecţiunii, iar inspectori ISCIR sunt aşteptaţi să verifice şi ei sistemul, în încercarea de a porni singurul mijloc de transport cu care se poate ajunge la peste 2.000 de metri altitudine. Purtătorul de cuvânt al firmei care administrează telecabina de la Bâlea Lac, Lidia Bădilă, a declarat, joi, că echipele de intervenţie nu au reuşit remedierea defecţiunii. „Încă se lucrează la sistem. Cu siguranţă, în cursul zilei de joi această defecţiune nu va fi remediată. Aşteptăm ca inspectori ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - n.r.) să urce la Bâlea pentru a evalua situaţia", a declarat Lidia Bădilă. Potrivit acesteia, rezervările la Hotelul de Gheaţă şi la cabana administrată de firmă au fost anulate pentru acest sfârşit de săptămână.
Sursa www.mediafax.ro.