Sari la conținut

După ce s-au dat cu fundul de pământ că USL-iştii au făcut praf democraţia, strategii PDL au decis să boicoteze referendumul. Păi ce act de mai mare democraţie există în lumea asta, în afara referendumului? Păi nu asta înseamnă democraţia? Consultarea poporului? De ce le este frică matrozilor din PDL să se întoarcă la popor? Că s-ar putea să fie răstigniţi pe crucea corupţiei?
Şi lui Traian Băsescu i s-a stricat busola. Preşedintele suspendat este precum o bărcuţă cu cârma ruptă, purtată de valuri într-o partea sau alta. Ba că nu merge la mascarada numită referendum (data trecută mascarada l-a repus pe post…), ba că se duce la vot.
Traian Băsescu s-a lăudat că nu vrea să câştige la masa verde, adică referendumul să fie invalidat din cauza absenteismului, dar şi el să fie infirmat la votul popular. Acum, este dispus să rămână pe post cu toate posibilităţile de a trişa puse la dispoziţie de pedeliştii îmbuibaţi de regimul băsescian corupt. PDL-iştii fac maialuri, mici, bere, concursuri sportive, orice, numai să nu iasă lumea la vot. De la vechea zicere “I-am ciuruit!”, Băsescu vrea să spună unui popor întreg “I-am boicotat?”. Este evident că democraţia lui Băsescu este doar cea favorabilă pentru dulăii fălcoşi ai PDL, nu cea pentru căţei, din orice sat ar fi ei. La 20 de ani de la stingerea dictaturii comuniste, avem parte de cel mai jalnic spectacol, în care Băsescu nu înţelege că a pierdut majoritatea.  Ceauşescu dorea să răspundă în faţa Marii Adunări Naţionale, un simulacru de Parlament, care îi era obedient. Băsescu nu vrea să dea socoteală nici Parlamentului, nici poporului, nici măcar PDL-ului, care încearcă să-i salveze fundul. Îi doresc “succesuri”, eu merg la vot. PDL încă nu a reuşit să îmi ia acest drept, pe care mi-l boicotează… de Sebastian Dan

Comentarii

Ultimă oră