În urmă cu aproape două decenii, presa abia învăţa sã fie liberă. Ziarele erau tipărite alb-negru şi vorbeau doar despre politică. Încă nu apăruseră tabloidele colorate, pline de fete dezbrăcate şi dezvăluiri picante. Şi pe atunci, însă, politicienii îi priveau pe ziarişti cu ură, ca pe nişte duşmani de clasă. Ce-i drept, şi reciproca era valabilă.
Pe atunci, secretara unui deputat, o femeiuşcă trecută binişor de 30 de ani, care arăta încă foarte bine, atrăgea ca un magnet privirile masculine. În timp ce ducea cafelele de colo-colo, răspândea în jur un miros de parfum ieftin cu efecte erotice devastatoare. Purtarea ei frivolă, chicotitul permanent şi rochiţa transparentă, indecent de scurtă, îi făcea pe mulţi să nu-şi dezlipească ochii de pe sinuozităţile sale. Aşa era la fiecare conferinţă de presă. Cei din prezidiu, mult mai sobri, se străduiau să privească fix masa din faţa lor. Doar ochii deputatului urmau conturul unduitor al feselor secretarei. De aceea, atunci când a văzut mâna ziaristului care îl bălăcărise în fel şi chip în gazetă că se plimbă prin locurile în care-şi aţintise privirea, s-a încruntat. „I-aş tăia şi mâna, nu numai limba“, a gândit nervos.
A uitat repede nefericitul eveniment. Până într-o bună zi când, din întâmplare, s-a reîntâlnit cu marele lui duşman în anticamera unui cabinet medical. La Dermato-Venerice. Au înţeles din priviri că problema lor avea aceeaşi cauză. Pentru prima oară au reuşit să vorbească relaxaţi. Şi-au dezvăluit secretele pe care altă dată le-ar fi apărat cu orice preţ. Au ajuns să se tutuiască şi, nu după mult timp, au devenit prieteni la cataramă.
Înţeleseseră un adevăr simplu, care i-a unit: politica e curvă. de Alexandru Ghiza
Totul despre politică
Știri asemănatoare
Ultimă oră
