Sari la conținut

Trei dintre suspecţii care l-au ucis pe taximetrist sunt elevi!

trei-dintre-suspectii-care-lau-ucis-pe-taximetrist-sunt-elevi

Taximetristul din Cisnădie a fost ucis de patru tineri, din zona Făgăraşului, doi dintre ei fiind minori. Aceştia au fost duşi în cursul nopţii la audieri, iar anchetatorii au reuşit să refacă firul evenimentelor. Cei patru tineri veniseră la Sibiu pentru a fi alături de idolul lor, un manelist din zona Făgăraşului, care a concertat de Ziua Îndrăgostiţilor într-un club din oras. Pentru că nu au mai avut bani ca se întoarcă acasă, au plecat cu taxiul, cu gândul ca la finalul cursei nu vor plăti. Doar că pe drum spre Făgăraş, în mintea unuia dintre ei a încolţit gândul criminal.

Chiar dacă, iniţial, procurorii au crezut că în cauză sunt implicaţi trei bărbaţi şi o femeie, au descoperit cu stupoare că suspecta din dosarul lor este, de fapt, un tânăr de nici 16 ani. Pentru că, pe imaginile de pe camerele de supraveghere, silueta acestuia părea să fie cea a unei femei, anchetatorii au fost induşi în eroare. Cei patru tineri care au comis crima au vârste de 16, 17, 19 şi 25 de ani. Trei dintre ei sunt elevi.

Filmul crimei. "Au venit să se distreze. Un interpret de manele de la Făgăraş cânta la Sibiu şi ei fiind fanii respectivului, s-au gândit să îi însoţească sau să vină să îl vadă la club. Aveau o sumă destul de mică asupra lor. Consumaţia şi plimbarea în Sibiu au epuizat banii şi atunci au hotărât să se întoarcă la Făgăraş fie cu trenul, dar nu aveau bani şi nu ştiau dacă găsesc conductorul pretabil ca să le permită călătoria fără bilet, fie cu taxiul şi atunci au hotărât să apeleze la un taximetru şi la destinaţie să dispară fără să plătească. Dar pe drum unul dintre ei a început să dea mesaje <să îl tâlhărim, să îl omorâm>. "Şi de aici s-a ajuns la omor. Ei afirmă, însă urmează să verificăm afirmaţiile lor, că omorul s-ar fi comis într-o comună din judeţul Braşov. Într-adevăr l-au strangulat cu bucata de centură, l-au deposedat de o sumă de 170 de lei, telefonul mobil şi o componentă a staţiei de comunicare a taxiului, pe care nu am găsit-o încă. Unul dintre cei patru, care avea permis de conducere, după ce au băgat victima în portbagaj încă în viaţă, a condus încă o jumătate de oră autoturismul, intenţia fiind aceea de a ajunge cât mai aproape de Făgăraş. Fiind încă întuneric, s-au împotmolit undeva în apropierea localităţii Gura Văii şi de acolo s-au dus la Recea şi apoi acasă. Auzeau respiraţia îngreunată a victimei şi mişcările făcute nu din cauza deplasării vehiculului, ci mişcările fireşti ale victimei", a declarat Ioan Boţoc, procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, citat de tribuna.ro.

Băieţii au susținut în fața anchetatorilor că încă mai auzeau respirația grea a taximetristului, în portbagaj, în momentul în care au plecat. Niciunul dintre cei patru nu are antecedente penale. Un tanar care a împlinit între timp 16 ani este internat în spital, în vederea efectuării expertizei psihiatrice, iar ceilalți trei au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Comentarii

Ultimă oră