Centrul Cultural Reduta Brașov va invită, luni 12 decembrie, ora 19:00 la "Un altfel de Crăciun", un spectacol de poezie și proză, o radiografie emoționantă a destinelor deținuților politici din România comunistă. Scenariul e realizat de regizorul Mona Gavrilaș și de actriţa Diana Giubernea şi cuprinde ale scriitorilor Radu Gyr, Zahu Până, Dumitru Oniga, Marcel Petrișor, Anatolie Panis etc. Câţiva dintre cei care au marcat această perioadă din spatele gratiilor, de la Penitenciarele Jilava și Aiud deschid porțile spre adevăr. Crăciunul deținuților politici este o lecție despre toleranță, iertare și iubire. Într-o atmosferă de penitență se vorbește despre lacrimi, tristețe, speranță, întoarcere la valorile umane, la credință, la oamenii de lângă noi. Echipa spectacolului a invită la evadare în interior prin amintiri, într-o altă viață, cea de dinainte de a fi închiși. Din păcate, toți avem o închisoare în noi și doar prin iubire putem rupe lanțurile, este mesajul transmis de organizatori. (A.M.)