Un cabotin

„În zilele următoare, dacă există trei absolvenţi de studii superioare, care acceptă salariul unui secretar de stat din România… sigur, maşină şi secretară, sunt gata să angajez fără concurs, doar în baza diplomei de absolvent de facultate în străinătate, trei tineri pe funcţie de consilier de stat”, a declarat preşedintele Băsescu, precizând că nu este vorba despre „o glumă”.
Admiţînd că ar exista un tînăr absolvent de facultate occidentală suficient de naiv (că prost nu poate fi, cu excepţia vreunei loaze de boss pedelic) să dea curs invitaţiei prezidenţiale, intuiesc doar că ar fi bruscat din capul locului cu un tir de întrebări. Băiete (fato) ce ştii să faci? Păi, ce să ştie, a terminat o facultate, să zicem la Oxford, e specializat, aşadar, în ceva, să zicem ştiinţe politice.
Ce experienţă ai? Pfff, experienţă, păi să vedeţi, abia am terminat… Eşti dispus la un program flexibil (ăsta e termenul care mă amuză cel mai cel, cum ar veni, să fii disponibil la orice oră din zi şi din noapte…)? Sigur, de ce nu, sînt tînăr (ă)… Pentru un salariu de 1000 de euro? Mda, cam puţin, afară cîştigi de 2-3 ori mai mult, dar, în fine, eşti acasă…
Booon, şi te angajează (eu nu cred faza asta, dar să zicem, de dragul discuţiei). Cît timp credeţi că va sta junele sau juna în postul de consilier la Cotrocenistu? O lună? 3 luni? 6 luni, dacă e mai rezistent (ă) la mojicii şi neamprostie?  Şi cum va reacţiona cînd marele gînditor îl (o) va chema după o noapte obosită şi va întreba, trîntind un damf de single malt: băi găozare (păsărică), ia zi, cum scap de uslaşi?
P.S. CABOTÍN, -Ă s.m. și f. Actor lipsit de talent (afectat şi înfumurat); (p. ext.) cel care urmăreşte succese uşoare prin mijloace ieftine, de prost gust. II. adj. prefăcut, fals, teatral. [< fr. cabotin]. de Adrian Teacă