Conform www.adevarul.ro, Mihail Tarbă, fostul şef al Casei de Pensii, nu îndeplinea condiţiile pentru ocuparea unei funcţii publice, care impun minimum trei ani de vechime de la absolvirea studiilor.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), printr-o acţiune semnată de preşedintele Szakal Andras, a solicitat Curţii de Apel Bucureşti anularea Ordinului nr. 487151 din 14 iulie 2010, prin care Tarbă a fost numit director executiv al CJP Braşov. Acţiunea în contencios administrativ este necesară deoarece avizul ANFP a produs efecte juridice, situaţie în care nu mai poate fi revocat de instituţia care l-a emis. Conform documentelor din dosar, Tarbă a susţinut examenul de licenţă în urma absolvirii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative abia în sesiunea iulie 2009.
Nu le-a păsat de lege. Când a fost numit pentru prima dată director coordonator la Casa de Pensii, în octombrie 2009, era în vigoare Ordonanţa 105/2009. Aceasta nu prevedea vechimea în domeniu ca fiind obligatorie. În 12 iulie 2010, când a fost numit director executiv interimar ca funcţionar public, ordonanţa nu mai era în vigoare, fiind declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională. Comisia de la Bucureşti care l-a numit, nu a ţinut însă cont de lege. Dosarul lui Mihail Tarbă a fost întocmit la Bucureşti, iar ordinul de numire în funcţie a fost semnat de preşedintele CNPAS, Doina Pârcălabu. Cu toate că nu respecta criteriul vechimii, consilier local şi fruntaş PD-L, Tarbă a fost numit la comandă politică.
Banii înapoi! Chiar dacă era în afara legii, pedelistul a continuat să conducă instituţia până în 15 iunie 2011, când instanţa a obligat Casa Naţională de Pensii să o repună pe post pe Camelia Bugnar, demisă abuziv în timpul concediului de maternitate. De altfel, fosta directoare a instituţiei a fost demisă de două ori, revenind în funcţie după luni de procese. În timpul în care a condus instituţia, fără să aibă acest drept, Tarbă a câştigat din salariu, indemnizaţie de conducere şi stimulente suma totală de 77.600 de lei brut. Consilierul Local este şi un prosper om de afaceri în domeniul imobiliar, bucurându-se şi de privilegiile oferite de certificatul de luptător cu merite deosebite în revoluţia din 1989. El este cercetat penal pentru felul în care şi-a obţinut acest certificat.