Animalul a admirat bradul de Crăciun, a dat târcoale pe lângă un chioșc, apoi a încercat să intre în Primărie!
Râşnovenii care au avut treabă luni seara prin centrul Râşnovului, au avut parte de o scenă amuzantă. În Piaţa de Unirii a apărut un porc domestic ce se plimba nestingherit.
Câţiva râşnoveni au încercat să fugărească porcul din zona centrală, dar acesta „a rămas ferm pe poziţii”. După ce a scăpat de „urmărire”, animalul a început să se plimbe relaxat prin piaţă, s-a dus lângă bradul de Crăciun, a mers şi la un chioşc, sperând că va primi ceva de mâncare de la clienţi. Ba mai mult, la un moment dat, porcul a încercat să intre chiar în sediul Primăriei.
Ce s-a întâmplat apoi cu porcul nu se ştie. Cel mai probabil, a fost ultima lui „aventură” înainte de a ajunge pe masa de Crăciun a vreunui râşnovean, având în vedere că se apropie Ignatul.