UPDATE:
Direcţia de Sănătate Publică Brașov a primit, marți, 5 decembrie, 16.803 doze de vaccin antigripal, care vor fi distribuite medicilor de familie, spitalelor şi centrelor de plasament, pentru campania de imunizare gratuită care va începe astăzi.
Luni au primit serurile instituțiile din Constanţa, Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Buzău şi Prahova.
Iniţial, DSP a solicitat Ministerului Sănătăţii 25.000 de doze. Săptămâna trecută, în judeţul Braşov a fost raportat un caz de gripă.
Într-o primă fază, în campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, cei cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi ori gravidele.
În judeţul nostru au sosit până acum, la sfârşitul lunii octombrie, circa 850 de doze de vaccin antigripal.
----------
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că a fost semnat contractul pentru achiziţionarea a 1 milion de doze de vaccin antigripal necesare pentru continuarea campaniei de vaccinare gratuită.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a transmis către furnizorul de vaccin antigripal cantităţile de doze repartizate fiecărei direcţii de sănătate publică, iar din această săptămână, furnizorul va începe livrarea în teritoriu.
Instituțiile locale vor primi cantităţile de vaccin solicitate, conform necesarului transmis la Ministerul de resort.
În campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv personalul medical, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi sau gravidele.