Urbaniada și Brașov Heroes - două evenimente create de comunitate, în beneficiul comunității.
Viceprimarul Flavia Boghiu a prezentat două evenimente, care completează calendarul pe care Brașovul îl propune în această vară brașovenilor și turiștilor.
Este vorba de evenimente create de membrii comunității brașovene: prima ediție a Festivalului de artă și cultură urbană „Urbaniada“, care se va desfășura pe Aleea de Sub Tâmpa, între 12-14 august, și a opta ediție a Brașov Heroes, a cărei cursă cu obstacole se va desfășura în 12 septembrie, la lacul Noua, și la care înscrierile și donațiile pentru una dintre cele 11 cauze au început deja.
"În primul rând, rolul autorităților locale este să se asigure că pentru comunitate există evenimente care să implice comunitatea. Noi suntem doar administratori a ceea ce are orașul de oferit, iar prin hotărâre de Consiliu Local, Consiliul Local a fost de acord să punem la dispoziția orașului, spațiile în care aceste evenimente să se desfășoare, precum și infrastructura de care ele au nevoie." a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.