Reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea urșilor „problemă” vor căuta ursul care a atacat o tânără însărcinată și un bărbat de 68 de ani pe stradă, în Crizbav, având permisiunea de a-l împușca, a confirmat marți prefectul Brașovului, Cătălin Văsii.
El a explicat pentru AGERPRES că recoltarea nu depinde de o perioadă limitată de timp, atâta timp cât se face pe baza unei autorizații, care poate fi reînnoită până când animalul este găsit și împușcat. În prezent, acesta este singurul caz activ de căutare a unui urs „problemă” în județul Brașov, nefiind confirmată prezența altor astfel de exemplare.
La acțiunea de căutare, conform legii, participă reprezentanți ai Primăriei, jandarmi, angajați ai ocolului silvic și un medic veterinar.
Conform ultimelor statistici publicate de APM Brașov în august 2023, în județul Brașov trăiesc aproximativ 1.675 de urși bruni, o ușoară creștere față de anul precedent, când au fost înregistrați 1.633. Între 2016 și 2021, numărul urșilor a crescut cu 65%. Parlamentul a aprobat o cotă de recoltare pentru județul Brașov de 45 de exemplare fără a fi necesară autorizație prealabilă.