Prima zi din noua sesiune parlamentară a început cu scandal. USL a anunţat oficial că a intrat în grevă parlamentară. Decizia a fost luată prin vot la şedinţa USL. Grupurile parlamentare reunite ale USL au decis, miercuri, să intre în grevă parlamentară. Aproape toţi parlamentarii au fost de acord cu acest protest. Este prima grevă din Parlamentul României. Greviştii vin la şedinţe, dar nu participă la dezbateri şi vot. "Activitatea parlamentară nu constă numai în votul în Parlament sau participarea la comisii sau la Biroul permanent. Activitatea parlamentară constă în foarte multe alte activităţi, începând de la iniţiative legislative, declaraţii politice, întrebări, interpelări, moţiuni de cenzură şi alte asemenea activităţi", a declarat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Acesta a mai spus că "toată activitatea se va desfăşura în mod obişnuit în Senat, însă politicienii USL nu vor vota".