Aproape 30.000 de români sunt aşteptaţi să sărbătorească anul acesta Valentine’s Day printr-o minivacanţă şi să cheltuiască aproape două milioane de euro (echivalentul a 8,8 milioane de lei) cu această ocazie, potrivit estimărilor hotelierilor. Cei mai mulţi îndrăgostiţi se vor îndrepta spre staţiunile din ţara noastră, sunt de părere reprezentanţii patronatelor din turism. Hotelierii au pregătit pachetele speciale care includ, de cele mai multe ori o cină romantică în doi şi camere amenajate cu petale de trandafir. În Poiana Braşov, două nopţi de cazare cu mic dejun inclus costă 399 de lei de persoană la un hotel de 4 stele. Cuplurile sunt primite cu şampanie şi au parte de o cină festivă de Valentine’s Day 2015. Accesul la piscină, saună, salină şi la sala de fitness este gratuit, scrie bizbrasov.ro.