Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov informează contribuabilii braşoveni că, de la data de 1 decembrie 2011, pentru perioadele de raportare începând cu luna noiembrie 2011, declaraţiile 100, 300 şi 710 se vor depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe portalul ANAF, conform prevederilor OPANAF nr. 3642/2011.
De la data de 4 ianuarie 2012, pentru perioadele de raportare începând cu luna decembrie 2011, declaraţia 390 se va depune doar pe noile versiuni de soft, publicate pe portalul ANAF.
Depunerea prin Internet se va face doar pe pagina de upload creată iniţial pentru Declaraţia 112, accesibilă prin portalul www.e-guvernare.ro, după autentificarea cu certificat digital calificat.
Contribuabilii care nu deţin un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor vor depune declaraţiile, la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fişier .xml ataşat, pe suport CD, însoţite de declaraţia listată, semnată şi ştampilată.
- Pentru perioadele de raportare anterioare lunii noiembrie 2011, declaraţiile 100, 300 şi 710 vor putea fi depuse doar la ghişeu, pe suport hârtie cu cod de bare sau cu fişier .txt pe suport electronic, generate prin programele de asistenţă accesibile pe portalul ANAF, www.anaf.ro secţiunea Asistentă contribuabili/ Programe utile/Declaratii fiscale.
-Pentru perioadele de raportare anterioare lunii decembrie 2011, declaraţia 390 va putea fi depusă doar la ghişeu, pe suport hârtie cu fişier txt pe suport electronic, generată prin programele de asistenţă accesibile pe portalul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea Asistentă contribuabili/ Programe utile/Declaratii fiscale
Noile versiuni ale programelor de asistenţă (Soft A şi Soft J) pentru declaraţiile 100, 300 390 şi 710 se vor descărca de pe portalul ANAF, www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare formulare, unde sunt publicate prevederile legale, instrucţiunile şi o documentaţie ajutătoare.