Pentru o parte dintre şoferi instalaţia de gaz petrolier lichefiat (GPL) a fost mană cerească, întrucât putea face faţă scumpirilor masive ale benzinei sau motorinei. Doar că petroliştii din România nu s-au oprit din majorarea preţurilor carburanţilor şi au scumpit şi GPL-ul. Dacă la începutul anului un litru de GPL costa 3,01 lei/litru la Lukoil, acum preţul a urcat la 3,11 lei/litru, conform ultimei modificări realizate de companie. Valoarea de 3,11 lei/litru este preţul mediu întrucât în staţiile de carburanţi sau de GPL preţul poate fi mai mare sau mai mic cu 5%.
Conform datelor disponibile pe Oil Bulletin, GPL-ul s-a scumpit de la începutul anului şi până în prezent cu peste 4%, de la 2,84 lei/litru la 2,956 lei/litru. O creştere de aproape 5 bani a fost realizată numai în decursul ultimelor 30 de zile. Astfel, dacă la 23 iulie, GPL-ul costa 2,917 lei/litru, în urmă cu o săptămână preţul a urcat la 2,956 lei/litru.
Spre comparaţie, benzina s-a scumpit de la începutul anului cu 10%, iar motorina cu 9%. Un litru de benzină costa la începutul lunii ianuarie 5,37 lei, iar acum preţul a ajuns la 5,90 lei/litru, conform ultimelor date publicate de Oil Bulletin, 20 august 2012. În ceea ce priveşte evoluţia motorinei, aceasta s-a scumpit de la 5,53 lei/litru la 6,033 lei/litru.