Luca di Montezemolo, fostul şef Ferrari, a inflamat presa internaţională după o declaraţie lacunară prin care lasă de înţeles că starea de sănătate a fostului campion mondial de Formula 1, Michael Schumacher, s-a înrăutăţit.
"Am veşti despre Michael Schumacher, dar, din păcate, nu sunt bune".
Fostul şef Ferrari a refuzat să dea detalii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher, însă a declarat:
"Viaţa este o ciudăţenie. A fost un pilot fantastic şi a avut un singur accident în carieră, în 1999".
Contactată de presa mondială, Sabine Khem, purtător de cuvânt al lui Michael Schumacher, a refuzat să dea detalii privitoare la starea de sănătate a lui Michael Schumacher.