„Zăpada mieilor” anunţată de meteorologi a căzut peste Poiană, marţi, 14 aprilie 2020, iar instantaneele surprinse şi după amiază şi după lăsarea nopţii, pe lângă faptul că ne arată un peisaj superb, de vis, surprind alţi „stăpâni” ai pădurii.
Într-o staţiune golită de turişti de pandemia Covid 19, fără picior de om, căprioarele răscoleau zăpada, într-o linişte „ca acasă”.
Libertate şi siguranţă, imagini superbe, „de poveste” şi care au insuflat chiar şi speranţa miilor de internauţi care au viralizat postarea de pe Facebook a celor de la „Poiana Braşov/România”.
„Această fotografie este în aceste zile...”, „De poveste! Doamne ocroteşte România şi pe noi , poporul Tău!”, sunt doar două dintre sutele de comentarii. „Vocea” a fost însă „unanimă”: „Superb, rar vedem aşa ceva!”
În doar 2 ore de la postare, clipul video şi imaginile cu „Zăpada Căprioarelor” au fost distribuite de peste 3.000 de oameni.