Echipa de handbal feminin Corona Braşov a pierdut cu scorul de 23-34 (10-19) întâlnirea cu Oltchim Râmnicu Vâlcea. Partida a fost echilibrată până în minutul 10 când scorul era 7-7. Din acel moment, galacticele de la Vâlcea au preluat conducerea jocului şi s-au distanţat pe tabela de marcaj. Acest joc a consemnat şi revenirea Cristinei Neagu pe terenul de handbal după o pauză de un an şi şapte luni. Pentru Corona au punctat Ţăcălie şapte goluri, Burghel, Druţu şi Apetrei câte trei reuşite, Predoi şi Chiper câte două goluri, Cîrstea, Istvan şi Olariu câte un gol. De partea cealaltă cele mai bune marcatoare au fost Bulatovic cu opt goluri înscrise şi Curea cu şase reuşite.