Sari la conținut
zi-decisiva-in-dosarul-transferurilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să pronunţe luni, 20 mai,  sentinţa în dosarul transferurilor, în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a terminat de judecat vineri dosarul privind transferurile de jucători.Pe parcursul a opt ore de dezbateri, procurorul de şedinţă şi avocaţii şi-au susţinut pledoariile, după care a urmat ultimul cuvânt al celor opt inculpaţi, în care aceştia au declarat că sunt nevinovaţi şi trebuie achitaţi, potrivit agerpres.ro

"Sunt nevinovat. Tot ce am făcut în viaţă am făcut corect şi cu multă muncă", a spus Gheorghe Popescu, în ultima sa declaraţie.
"Nu sunt vinovat. Nu am încălcat regulamentele federaţiei şi ale clubului", a citit Jean Pădureanu de pe o foaie, vizibil emoţionat în faţa judecătorilor.
"Nu mi-am însuşit niciun ban. Toate sumele de bani din transferuri au intrat în conturile clubului Rapid", a spus, la rândul lui, Gheorghe Copos.
"Sunt total nevinovat de infracţiunile pe care DNA le-a inventat. DNA trebuia să inventeze ceva că să mă lege de ceilalţi inculpaţi. În 21 de ani de carieră, nu am fost patronul unui club de fotbal, ci am fost doar angajat şi am acţionat în baza unui mandat al consiliului de administraţie. Cluburile la care am lucrat au adus în România zeci de milioane de euro. Să nu mă consideraţi din categoria oamenilor din fotbal atât de blamaţi, fără şcoală. Tot ce am făcut în viaţă a fost să capăt o notorietate şi să ajung la un club de fotbal mai mare. Toţi avocaţii îmi spun acelaşi lucru: ce cauţi tu aici? Eu nu ştiu ce caut aici", a declarat Mihai Stoica.
Şi Cristi Borcea le-a spus judecătorilor că este nevinovat şi că a acţionat la Dinamo în baza unui mandat al conducerii, iar prin transferurile făcute de el a adus clubului un profit de 1.800%.
La rândul său, Ioan Becali i-a spus procurorului de şedinţă că îl va reclama dacă nu îi aduce o dovadă cu circuitul bancar al banilor aduşi de el în ţară. "Cum poţi să spui că în conturile mele ajungeau milioane de euro din nu ştiu ce insule", a adăugat el.
Pe 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe patronul clubului Rapid George Copos.

CAB a mai decis atunci condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare a finanţatorului de la Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, la patru ani de închisoare a fostului director al Clubului de Fotbal Oţelul Galaţi Mihai Stoica, la şapte ani de închisoare cu executare a fostului finanţator al FC Dinamo Bucureşti Cristian Borcea, la opt ani de închisoare cu executare a fostului impresar Ioan Becali, la şapte ani de închisoare cu executare a impresarului Victor Becali, la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului angajat al firmei "Becali sport" Gică Popescu şi la trei ani de închisoare cu suspendare a fostului acţionar la Clubul de Fotbal Dinamo Gheorghe Neţoiu.

Comentarii

Ultimă oră