Sari la conținut
ziua-portilor-deschise-la-cetatea-rasnov-(1)

  Primăria orașului Râșnov organizează, joi, 4 iulie, „Ziua Porților Deschise la Cetate”, iar obiectivul turistic poate fi vizitat gratuit.

Joi, 4 iulie 2019, se împlinesc unsprezece ani de când cetatea a fost recuperată de autoritățile locale de la fostul administrator.


   Turiștii care se vor afla la Râșnov vor putea vizita gratuit obiectivul turistic.

De-a lungul celor unsprezece ani, de când monumentul a trecut în administrarea primăriei, Cetatea Medievală a devenit unul dintre principalele puncte de atracție turistică din întreg județul. Numai anul trecut peste 450.000 de turiști au trecut pragul obiectivului turistic. Numărul de vizitatori a fost în creștere, de la an la an.


   Cei mai mulți vizitatori se înregistrează de regulă în lunile iulie, august și prima parte a lunii septembrie, când în cetate se desfășoară mai multe festivaluri și manifestări culturale.


   De anul acesta, cetatea va intra intr-un proiect de reabilitare. Acesta se va derula cu fonduri europene, iar valoarea este de 4,5 milioane de euro. Durata lucrărilor de reabilitare va fi de doi ani de zile, potrivit unui comunicat remis de Primăria Râşnov.

Comentarii

Ultimă oră