Sari la conținut
ziua-portilor-deschise-la-spitalul-de-copii-brasov

Pentru prima dată, copiii sunt aşteptaţi să vină la unitatea medicală, mai ales dacă nu sunt bolnavi. Vineri, 31 mai, este Ziua Porţilor Deschise, iar micuţii vor putea intra în Spitalul Copiilor Isteţi. Este un eveniment pregătit de Fundaţia Spitalul de Copii Braşov, în care prichindeii vor avea parte de distracţie, dar şi de alte surprize. Aşteptaţi la eveniment sunt şi părinţii, dar şi reprezentanţi ai unor Organizaţii Non-Guvernamentale. „Ne vom juca, ne vom amuza, vom desena, vom sta la taifas, vom încerca să diminuăm barierele care există între medici, pacienţi şi părinţi. Sperăm ca în felul acesta să scădem gradul de anxietate legat de activitatea noastră”, a declarat medic primar pediatru Luciana Petrescu, vicepreşedinte Fundaţia Spitalul de Copii Braşov.

Comentarii

Ultimă oră