Centrul de Voluntariat Sigur.info Brașov a sărbătorit Ziua Siguranței pe Internet astăzi 11 februarie 2014 împreună cu elevii Școlii Nr.9 „Nicolae Orghidan ” Brașov . Într-o atmosferă de sărbătoare voluntarii au inițiat elevii de gimnaziu în tainele Internetului derulând activitatea cu tema „Noi și Internetul” . În cadrul acestei activități elevii au participat alături de voluntari la discuții libere și vizonări de filme tematice care le-au pus bazele unei informări corecte asupra beneficiilor dar și asupra riscurilor existente pe Internet. Activitatea a continuat cu atelierele de lucru inițiate de voluntarii centrului. Fiecare elev a fost înscris într-un atelier pe baza unui bilețel extras la tombolă. În ateliere ei au discutat mesajele din bilețele și au confecționat stegulețe pe care au scris mesaje tematice dar și modalitățile prin care elevii pot apela la linia de consilere Helpline a Organizației Salvați Copiii România. În final , în ateliere s-au realizat postere vizând tema „Internetul și noi” care au fost expuse in școală.