Mâine, 13 august, la Grădina Zoologică Brașov se vor organiza o serie de activități captivante și instructive destinate tuturor celor care vizitează pe parcursul zilei de mâine grădina, menite să accentueze necesitatea protejării lupilor față de pericolele la care sunt expuși, dar și importanța acestora în menținerea echilibrului ecologic.
Lupii sunt văzuți ca specii esențiale în ecosistem, ceea ce înseamnă că prezența sau lipsa lor influențează semnificativ diversitatea biologică într-un anumit mediu. Deși joacă un rol crucial, aceștia se confruntă cu diverse pericole, precum pierderea habitatului, vânătoarea și conflictele cu oamenii.
Ziua Internațională a Lupului are scopul de a aduce în atenția publicului importanța conservării lupilor, a habitatelor lor naturale și este o zi dedicată educării oamenilor despre rolul vital pe care lupii îl joacă în ecosistem și încurajării eforturilor de protejare a acestor animale.
Cei de la Grădina Zoologică Brașov au venit cu un program special pentru ziua de mâine, activitățile programate de aceștia se vor desfășura între orele 10:00-16:00 și cuprind:
- 10:00-10:30 - deschiderea evenimentului prin prezentarea importanței ecologice a lupului;
- 10:30-16:00 - ateliere, jocuri și concursuri pentru toate vârstele.
Astfel, cei doi lupi ai grădinii Amaraq și Thor vor avea o grămadă de vizitatori și sigur se vor simți în centrul atenției, iar vizitatorii dornici se pot implica în programele de conservare a speciilor prin intermediul programului "Adoptă la zoo, conservă în natură". Mai multe detalii și informații despre procedurile de adopție găsiți pe pagina https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/ sau se pot adresa direct personalului zoo.